Salutare dragi prieteni ! Nu credeam ca voi putea scrie prea curand un articol despre o competitie Long Range organizata in Romania dar se pare ca situatia a luat o intorsatura rapida in directia potrivita si unii dintre colegii nostrii au reusit aceasta performanta. Deci o sa va povestesc mai jos, cu deosebita placere, despre prima competitie LR din Romania care s-a desfasurat weekendul trecut in poligonul Cincu. Aceasta a fost organizata de Recoil Shop in colaborare cu administratorii poligonului militar Cincu iar programul s-a intins pe durata doua zile :
- Ziua 1 : Deschidere si antrenament – Sambata 8:30 – 17:00
- 9:00 – 12:00 Inregistrarea si sedinta tehnica.
- 9:30 – 17:00 Zero, antrenament : tinte pentru zero la 100m, tinte antrenament 255m, 360m, 572m, 730m, 914m, 1097m, 1320m si 1780m
- 18:00 Cina si program de socializare
- Ziua 2 : Competitia – Duminica : 9:00 – 15 :30 :
- 08:00 – 08:30 Sedinta tehnica.
- 08:45 – 14:00 Competitie
- 14:30 – 15 :00 Pranz
- 15 :00 – 15 :30 Competitie
- Probe Competitie:
- Categoria Standard
Calibre: 223, 243Win, 6mm NORMA BR, 6.5×47 Lapua, 6.5x55SE,7×57, 7×64, 7.62x54R, 30-06 SPRING., 308Win., 8x57IS, etc.
Stagiul 1 – tinta gong (metalica) cu diametrul 10cm amplasata la distanta de 255 m
Nr.cartuse : 5 buc
Pozitie : culcat
Mod de angajare : dupa comanda de start se trag 5 cartuse in tinta (10puncte / lovitura). Timp : 1 min
Stagiul 2 – tinta gong (metalica) cu diametrul 15cm amplasata la distanta de 360 m
Nr. cartuse: 5 buc
Pozitie : culcat
Mod de angajare : dupa comanda de start se trag 5 cartuse in tinta (10puncte / lovitura). Timp : 1 min
Stagiul 3 – tinta gong (metalica) cu diametrul 20cm amplasata la distanta de 572 m
Nr. cartuse: 5 buc
Pozitie : culcat
Mod de angajare : dupa comanda de start se trag 5 cartuse in tinta (10puncte / lovitura).
Timp : 1 min
Stagiul 4 – tinta hartie amplasata la distanta de 630 m
Nr. cartuse: 5 buc
Pozitie : culcat
Mod de angajare : dupa comanda de start se trag 5 cartuse in tinta (punctajul se face in functie de amplasarea loviturii pe tinta de, maxim 50p)
Timp : 2 min
Stagiul 5 – tinta gong (metalica) de dimensiuni 40cm x 40cm amplasata la distanta de 730 m
Nr. cartuse : 5 buc
Pozitie : culcat
Mod de angajare : dupa comanda de start se trag 5 cartuse in tinta (10puncte / lovitura).
Timp : 1 min
Stagiul 6 – tinta silueta (dimensiuni aprox. 60cm x 40cm) amplasata la distanta de 914 m.
Nr. cartuse : 5 buc
Pozitie : culcat
Mod de angajare : dupa comanda de start se trag 5 cartuse in tinta(10puncte / lovitura).
Timp : 1 min
Stagiul 7 – tinta silueta (dimensiuni aprox. 60cm x 40cm) amplasata la distanta de 1097 m.
Nr. cartuse : 5 buc
Pozitie : culcat
Mod de angajare : dupa comanda de start se trag 5 cartuse in tinta(10puncte / lovitura).
Timp : 1 min
- Categoria Magnum :
Calibre: 7mmRem.SAUM, 7mm Rem., 7mm Weatherby Mag., 7mm WSM, 7mm STW, 7mm RUM, 300Rem.SAUM, 300WSM, 300Win.Mag., 300RUM, 300Weatherby Mag., 30-378 Weatherby Mag., 8mmRem.Mag., 338LM, 338Win.Mag.,340Weat. Mag., 338RUM, 338-378 Weat.Mag., 375H&H Mag., 375RUM, 378Weat.Mag. e.t.c.
Stagiul 1 – tinta gong (metalica) cu diametrul 20cm amplasata la distanta de 572m categoria Magnum)
Nr.cartuse : 5 buc
Pozitie : culcat
Mod de angajare : dupa comanda de start se trag 5 cartuse in tinta(10puncte / lovitura).
Timp : 1 min
Stagiul 2 – tinta hartie amplasata la distanta de 630 m
Nr. cartuse: 5 buc
Pozitie : culcat
Mod de angajare : dupa comanda de start se trag 5 cartuse in tinta (punctajul se face in functie de amplasarea loviturii pe tinta, maxim 50p)
Timp : 2 min
Stagiul 3 – tinta gong (metalica) de dimensiuni 40cm x 40cm amplasata la distanta de 730 m
Nr. cartuse : 5 buc
Pozitie : culcat
Mod de angajare : dupa comanda de start se trag 5 cartuse in tinta(10puncte / lovitura).
Timp : 1 min
Stagiul 4 – tinta silueta (dimensiuni aprox. 60cm x 40cm) amplasata la distanta de 914 m.
Nr. cartuse : 5 buc
Pozitie : culcat
Mod de angajare : dupa comanda de start se trag 5 cartuse in tinta(10puncte / lovitura). Timp : 1 min
Stagiul 5 – tinta silueta (dimensiuni aprox. 60cm x 40cm) amplasata la distanta de 1097 m.
Nr. cartuse : 5 buc
Pozitie : culcat
Mod de angajare : dupa comanda de start se trag 5 cartuse in tinta (10puncte / lovitura).
Timp : 1 min
Stagiul 6 – tinta gong (metalica) de dimensiuni 80cm x 40cm amplasata la dist. de 1320 m
Nr. cartuse : 5 buc
Pozitie : culcat
Mod de angajare : dupa comanda de start se trag 5 cartuse in tinta.
Timp : 1 min
Stagiul 7 – tinta gong (metalica) de dimensiuni 80cm x 40cm amplasata la dist. de 1780 m
Nr. cartuse : 5 buc
Pozitie : culcat
Mod de angajare : dupa comanda de start se trag 5 cartuse in tinta.
Timp : 1 min
Programul competitiei si probele au fost afisate din timp pe site-ul competitiei pentru ca toti concurentii inscrisi sa fie la curent cu posibilele evolutii. Tinand cont de diversitatea echipamentului concurentilor si de configuratia terenului competitia a fost impartita in doua categorii : Standard unde probele s-au desfasurat intre distantele 255m – 1097m si Magnum unde concurentii s-au duelat la distante cuprinse intre 572m-1770m iar detaliile calibrelor folosite la ambele categorii le puteti vedea mai sus. Principala provocare a fost alegerea probelor competitiei care trebuiau sa aiba un nivel de dificultate destul de ridicat dar in acelasi timp sa fie accesibile tuturor concurentilor, intr-un final acest obiectiv a fost complet atins.
Poligonul Cincu este impresionant ca si dimensiuni, se afla in centrul geografic al tarii si este o zona istorica deoarece in primul razboi mondial au avut loc lupte grele intre armata Puterilor Centrale si armata romana (Divizia 6 Infanterie, comandată de către generalul Nicolae Arghirescu, şi Divizia 89 Infanterie germană, comandată de către generalul von Lutwitz) din care au rezultat sute victime in ambele tabere. Un mic monument si cimitir militar dedicat acestei lupte se afla in incinta poligonului.
Datorita dimensiunilor sale acest poligon ofera posibilitati nemarginite in construirea unor probe pentru concursurile de tir la distanta.
Surprinzator acestei perioade a anului vremea a fost superba cu soare in ambele zile, temperaturi maxime de peste 15° C si vant moderat (0-2m/s) iar ceata care a acoperit zona de tragere in fiecare dimineata s-a facut rapid nevazuta intelegand parca importanta acestui prim eveniment de pe meleagurile noastre.
Concurentii inscrisi au fost putini peste 31 iar cei din echipa noastra care frecventam astfel de evenimente am fost placut surprinsi cand am vazut deschiderea aratata pentru tirul la distanta de catre compatriotii nostrii. Printre concurenti am avut si doi participanti din Ungaria, vechi prieteni cu care impartasim acelasi hobby de cativa ani buni si anume Imre Togyer si Sandor Beres.
Asadar in prima zi de competitie, dupa ce am trecut printr-un post de control la accesul in poligon, ne-am adunat cu totii la ora 8:30 in locul de intalnire stabilit. In timp ce organizatorii montau si masurau ultimele tinte noi toti ceilalti ne-am acomodat cu atmosfera sperand ca ceata care se lasase in zona de tragere sa se ridice pana la inceperea sesiunii de antrenament. Noi cei care ne cunosteam personal ne-am pus la zi cu ultimele informatii urmand aceeasi rutina clasica, bogata in glume pe care le-am gustat cu totii. Apoi i-am cunoscut si pe cei din mediul online pe care ii cunosteam de mult timp fara a ne fi intalnit fizic niciodata. Din punctul meu de vedere avantajul principal al acestui sport care ne leaga, asa cum am mai spus si in alte postari , este faptul ca ajungi sa intalnesti oameni de toate varstele si profesiile, de nationalitati diferite cu care ajungi sa interactionezi si sa legi prietenii facand astfel lumea acestui sport destul de mica.
Fiind primul eveniment acest gen de la noi din tara am incercat cu totii, in special cei cu experienta, sa contribuim la buna desfasurarea a acestuia alaturi de organizator, ne-am impartit pe activitati iar unii dintre noi care avem calitatea de instructori in poligon am fost desemnati ca si RO ( range officer / arbitru) .
Am avut placerea sa participam la festivitatea de deschidere a competitiei care a fost facuta de catre comandantul poligonului Cincu unde ni s-au prezentat in primul rand clar si succint regulile dar si conditiile de securitate care trebuiau respectate in timpul celor doua zile de competitie. Apoi, tot din partea domnului comandant, am avut parte de o scurta si placuta lectie de istorie incantandu-i astfel pe aceia care sunt pasionati de aceasta stiinta printre care si eu.
A urmat sedinta tehnica realizata de catre Ovidiu si Cosmin O., organizatorul competitiei, unde s-au prezentat regulile de securitate suplimentare, programul celor doua zile de competitie si am clarificat impreuna cum se va desfasura sesiunea de antrenament.
Concurentii au fost impartiti in grupe de cate zece tragatori care urmau sa intre in zona de tragere pe grupe la inceperea antrenamentului. Fiecare grupa a avut la dispozitie 30 minute pentru zero si angajarea tintelor metalice instalate distanta, exceptie facand tintele de hartie care au fost folosite doar in timpul competitiei de a doua zi.
Deoarece obiectivul principal a fost securitatea au fost stabilite si balizate doua zone principale: o zona de tragere unde aveau acces doar concurentii care era programati in grupa respectiva si arbitrii iar in apropierea acesteia o alta zona de securitate unde sa se trateze orice problema legata de armament.
Fiecare tragator trebuia sa isi duca echipamentul pe linia de tragere sa isi organizeze pozitia. Arma trebuia scoasa din husa ( neincarcata cu munitie, cu inchizatorul retras si cu steguletul de semnalizare introdus) doar la comanda sau cu acceptul arbitrilor care conduceau tragerea, asta pentru a evita orice fel de riscuri privind securitatea.
Cand a intrat prima grupa, ceata disparuse de ceva vreme iar conditiile erau perfecte cu temperaturi de aproximativ 11°C. Un vant usor de aproximativ 1m/s adia din directia orelor 5 sau 6. Distractia a inceput, toti tragatorii printre care se aflau Adi, Bogdan T, Lucian C, Florin M, Mihai P. isi verificau zero trecand mai apoi la tintele metalice amplasate la distanta. Am stabilit impreuna cu ceilalti colegi mai experimentati sa le acordam tot suportul nostru celor aflati la prima competitie dar binenteles si celor care ne cereau ajutorul in diverse probleme. Majoritatea aveau nevoie de « spotting » la distantele mari pentru a-si corecta traiectoria si am incercat pe cat posibil sa-i indrumam pe toti, asa ca cele 30 min. rezervate primei grupe s-au scurs foarte rapid.
Parca imediat a urmat grupa a doua, grupa din care faceam parte si eu impreuna cu Atilla, Bogdan, Cosmin P., Florin, Ovidiu S. si Sandor. Imediat mi-am adus echipamentul pe linia de tragere, am montat Labradarul si tot ceea ce aveam nevoie pentru a-mi desfasura activitatea.
Imediat dupa comanda foc am verificat zero (care era perfect), iar apoi am trecut la tinta de 572m care avea diametrul de 20cm unde aveam de compensat 3,9mil cadere si 0,1 mil Stg.vant. Primul foc a mers direct in tinta urmand unul pe sub ea iar ultimul lovind in plin. M-am mutat la tinta de 730m unde am folosit o corectie de 6 mil pentru cadere si o deriva de 0,2mil stanga. Tinta fiind destul de mare aici am putut observa impactul pe tinta si am observant ca sunt cu aproximativ 10cm sus fata de centru. Au urmat tinta silueta de la 914m care a cazut din primul foc compensand 8,6mil pentru cadere si tinta de la 1094m care a fost atinsa din al doilea foc co o corectie de 12,1 mil si 0,3mil stg.
Cum mai aveam disponibile doar vreo 10 cartuse m-am gandit sa imi incerc norocul (asta pentru distractie) la tinta de la 1318m cu dimensiunile 80cm x 40cm , o tinta aflata spre limita de capabilitate a calibrului meu. Corectia teoretica a fost de 16,7 mil cadere si 0,5 mil stg. pentru vant. Ovidiu M. ma ajuta facandu-mi spotting din spatele meu pentru a observa traiectoria proiectilului iar primul foc l-am observat aproximativ 0,3mil sus si in stanga tintei. Corectand traiectoria am tras toate cartusele ramase marcand unele lovituri la aceasta distanta. Avantajul a fost ca tinta era curata si am putut sa observ singur unele urme de impact.
Dupa grupa noastra a urmat ultima grupa (nr.3 ) la standard din care faceau parte Ovidiu M., Alexandru P., Imre, Dan, Marius, Adi M, Victor M, etc., iar eu am revenit la postul meu de RO. Am avut cam aceleasi activitati ca si la grupele precedente adica masurare viteze, observare si corectie traiectorie sau alte discutii pe subiect. Ovidiu a incercat si el tinta de la 1318m cu mine facandu-i spotting pentru a corecta traiectoria in cazul in care era necesar. Dupa cateva incercari si focuri de corectie a reusit sa atinga acea tinta pe care o consider o provocare pentru calibrele noastre.
Ultima grupa din prima sesiune de antrenament a fost compusa de concurentii de la categoria Magnum printre care Cosmin O., Bogdan A., Florin , Florin A, Imre, Toma dar si ultimilor doi concurenti de la categoria Standard Adi C. si Nils. Cei de la Magnum avand resurse mai multe decat noi ceilalti si-au masurat puterile la tintele indepartate adica 1318m si 1766m unde majoritatea dintre ei au lovit tinta.
In ziua de antrenament cat si in ziua competitiei am putut observa pe colegii militari din Batalionului 51 Operatii Speciale “VULTURII” care testau in dreapta noastra doua arme : M110 in cal. 7,62×51 si renumita pusca semiautomata antimaterial Barrett M107 in cal.50 bmg (12,7×99), o arma impresionanta care produce o unda de soc enorma, fum, praf si “tone” de energie la gura tevii dar si la tinta. La aceasta din urma au folosit munitie API care a creat un adevarat spectacol pentru ochii celor care au urmarit desfasurarea testelor.
Vulturii s-au numarat si printre participantii la aceasta competitie, in special la categoria Standard, unde au concurat cu armele din dotare si anume pusca semiautomata M110 . In paralel cu aceste activitati Vulturii au intreprins o actiune de familiarizare a tuturor competitorilor cu armamentul din dotarea Batalionului 51 O.S. O actiune care a fost apreciata la adevarata ei valoare de catre toti concurentii prezenti la competitie iar pe aceasta cale as vrea sa le multumim in numele tuturor pentru aceasta experienta !!!
Dupa cateva bucle de antrenament pentru fiecare grupa s-a sfarsit si prima zi de competitie savurand cu cu totii cu un tuci vanatoresc realizat de fam. Morar careia as vrea sa le multumim pentru efortul depus in cele doua zile.
Imediat dupa masa a fost organizata o strangere de fonduri pentru copii cu dizabilitati unde s-au strans in jur de 5000lei iar banii au fost donati catre Asociata de Dezvoltare Integrata a Fagarasului. Multumim tuturor celor care au participat la aceasta actiune !
Ca la fiecare competitie la care am participat, dupa ziua de antrenament de obicei urmeaza o seara de socializare unde discutiile principale se invart in jurul rezultatelor dar si ale dilemelor care ne urmaresc pe toti si dupa ce parasim incinta poligonului. Deci sambata am petrecut cu totii o seara deosebita care a reusit sa mai alunge din dilemele cu care ne confruntasem in timpul zilei.
Ne-am reintalnit la micul dejun si am plecat spre poligon pentru a fi acolo la ora 8 :30 cand era programata sedinta tehnica.
Programul din ziua precedenta s-a reluat, primul cuvant avandu-l comandantul poligonului Cincu care ne-a reamintit regulile si ne-a urat succes tuturor in competitia ce avea sa inceapa. Cosmin a atins iarasi, asa cum era normal, partea de securitate apoi a explicat desfasurarea competitiei clarificand impreuna detaliile ramase putin neclare.
Am facut rapid o intrunire a arbitrilor in care am clarificat ordinea de tragere in competitie aceasta fiind invers fata de numerotarea tintelor (tragatorii se aliniau de la dreapta spre stanga iar tintele erau numerotate de la stanga la dreapta totul fiind inversat din cauza vizibilitatii reduse a unor tinte din cauza copacilor), modul de observare a tintelor si modul de comunicare al rezultatelor.
Aveam in sarcina observarea tintei B cea din dreapta iar colegul meu Bogdan tinta A , cea din stanga.
La putin timp dupa, prima grupa a fost chemata iar toti concurentii s-au aliniat cu tot cu echipament pe linia de tragere si s-au pregatit in deplina securitate pentru inceperea primei probe care consta in 5 focuri care trebuiau trase intr-o tinta de 10cm la distanta de 255m in timpul de 1 min.
Odata cu primul foc al competitiei tras de Bogdan Tyno atmosfera s-a linistit iar acel zumzet prezent in jurul nostru s-a diminuat. Desi nu era tinta mea, imediat am vazut impactul si l-am auzit pe Bogdan din dreapta “tinta A lovit”! Adi a raspuns instantaneu iar tinta B pe care o urmaream eu a tasnit in aer parand pentru un scurt moment ca sa desprins, am comunicat la randul meu lui Cosmin (care tinea scorul) “tinta B lovit”! Primele doua focuri din competitie erau lovituri deci incepusem cu dreptul.
Duelul s-a desfasurat la fel, cu lovituri si ratari de ambele parti pe toata durata probelor pana la ultima tinta de la 1094m. Arbitrii au avut voie sa le spuna doar corectiile pentru tintele metalice nu si cele pentru tintele de hartie care au fost folosite pentru departartajare in cazul in care doi concurenti obtineau acelasi punctaj. Urmatorii la rand au fost Lucian C si Florin M care s-au duelat impreuna pana la ultima distanta.
A treia echipa la duel au fost Mihai cu Oleg unde o eroare simpla l-a facut pe Mihai sa piarda 50 puncte la distanta de 255m dar evolutia lui la celelalte distante fiind una foarte buna. Ultima echipa de duelisti din grupa I a fost formata din Andrei S. si Sorin E. care au angajat tintele de la toate distantele dar amandoi avand probleme la ultima tinta de la 1094m.
Ultimul tragator “singuratic” a fost Octavian care a avut ceva probleme la ultimele 3 probe si anume 730m, 914m, 1094m.
A venit randul grupei numarul II si a trebuit sa-mi parasesc luneta de observatie cedandu-i locul lui Marius. In timp ce tintele de hartie de la 630m erau schimbate, toti membrii grupei si-au pregatit “culcusul” pe linia de tragere. Intre timp am mai aruncat o scurta privire la vantul usor care batea de la ora 10 cu 1,2m/s . Altilla si cu Bogdan erau pregatiti si asteptau semnalul de start pentru a incepe competitia. Din ce am observat in fisa de punctaj amandoi au avut probleme la tintele metalice de la 730m care erau inconjurate de vegetatie inalta iar observarea focului de catre tragator era imposibila atunci cand nu te aflai in tinta.
Ne pregateam eu si cu Florin pentru semnalul de start. Corectia pentru prima distanta era de 0,8mil sus si 0,1mil stg, am decis sa raman pe acel vant de 1m/s de la ora 10. Astept si asteptarea nu imi place, emotiile ma cuprind usor, imi reverific turetele pentru a fi sigur ca solutia de tragere este aceeasi si pe tureta. Imi aud numele si confirmarea tintei (tinta A) , pulsul se mentine putin alert, aud comanda de pregătire apoi fluierul răsună ascutit iar din dreapta mea pleaca primul foc lansat de catre Florin dar nu sunt atent daca a lovit sau nu. Chiar daca tinta se afla la distanta mica iar privind de pe margine parea ca se poate lovi cu ochii inchisi, in timpul concursului situatia sta altfel iar acea tinta de aprox.1,3MOA iti poate pune probleme …. o ratare te poate costa destul de mult. Am tinta in vizor, respir adanc, imaginea se stabilizează, apas incet tragaciul iar arma bubuie scurt si topaie sub recul aruncand parca in zare orice emoție, orice neliniște, orice gând care imi trecea prin cap pana in acel moment. Modul de competiție e pornit!!! 😊
Astept atent impactul, drumul proiectilului pana la tinta mi se pare o vesnicie chiar si la 255m. Corectia pentru vant o fi cea corecta? Acele aprox. 0.3 secunde trec in sfârsit si vad tinta parca decoland deci solutia era cea corecta. Am tras rapid cele 5 focuri in tinta si am trecut la tinta urmatoare cea de la 359m compensand 1,7mil sus si 0,1 mil stg unde am ratat ultimul foc din cauza vitezei cu care angajam tintele. Mi s-a atras atentia de pe margine in directia asta dar in mintea mea trebuia sa ma incadrez in acel minut de executie al celor 5 focuri, oricum m-am adaptat rapid la realitate si urmatoarele probe le-am abordat intr-un ritm mai lent. Trecand la 572m primul foc a mers in tinta iar al doilea si al treilea imediat sub tinta fiind cea mai slaba proba a mea. Proba la hartie s-a desfasurat rapid apoi am trecut la 730m si 914 m unde am atins cu toate focurile. La ultima proba la 1094m am avut de compensat 11,6 mil caderea si 0,6 mil stg pentru vant. Primul foc a plecat iar impactul a fost 1 mil la stg. tintei, vantul care s-a mentinut toata competitia se schimbase rapid (fara sa observ) si acum batea de la ora 14. Urmatorul proiectil a fost in tinta apoi au mai urmat si altele. Dupa terminarea probelor am asteptat rezultatele la tintele de hartie unde am realizat doar 40 puncte , mult mai putin decat m-am asteptat.
Urmatoarea pereche a fost Razvan S. si Cosmin P. unde provocarea a fost la distantele mici pentru Razvan, iar pentru Cosmin la tinta de 730m in rest atingand amandoi tintele la toate distantele. Sandor a fost ultimul din grupa nr.II si a lovit tinte la toate probele din concurs.
Venind randul grupei nr.III mi-am reluat locul la luneta de observatie si l-am asistat pe Ovidiu care concura in tandem cu Alexandru. Din ce imi aduc aminte Ovidiu a realizat punctaj maxim la 730m. La tinta cea mai indepartata de la 1094m situatia a fost putin confuza , primul foc fiind aporape 1mil in stanga si Ovidiu a incercat sa corecteze diferenta doar ca vantul pe traiectorie probabil ca s-a schimbat si proiectilul a cazut la aproape 1mil in dreapta tintei. Acelasi fenomen s-a intamplat si cu ultimele 3 cartuse fiind aproape imposibil de corectat. Alexandru a avut ghinion la primele doua probe dar si-a revenit spre finalul competitiei realizand punctajul maxim la 914m si lovind de trei ori tinta la 1094m.
Imre si Dan C. au urmat la rand si ei punctand la toate probele din concurs . Pentru Imre probele care i-au pus probleme au fost cele de la 572m si 1094m. Dan a mers atat de bine in prima parte incat noi cei de pe margine incepuseram a sa licitam arma lui care atinsese un prêt destul de bun pana la ultima proba unde a avut unele probleme iar arma a iesit din licitatie nevanduta. 😊
Cei care se pregateau la rand erau Adi M si Marius D care avut un demaraj greoi la 255m dar care si-a revenit pe parcurs, a realizat punctaj maxima la 359m si 914m iar la 1094m norocul nu a fost de partea lui. Adi in schimb a mers binisor , apogeul rezultatului lui fiind la 914m dar la ultima proba a trebuit sa abandoneze din cauza unei probleme cu arma.
Am fost surprins in mod placut de Victor M. care a performant excelent in ciuda problemelor avute in timpul antrenamentului si lipsei bipodului de pe arma. El a realizat scorul maxim la 359m si a lovit tinte la toate distantele cu exceptia celei de la 1094m. Ultima pereche de la categoria Standard a fost formata din Turcu C si Horea D care au inceput bine dar au fost invinsi spre final de tintele mai indepartate.
In ultima grupa a competitiei , nr.4, se aflau ultimii trei tragatori de la categoria Standard Adi, Ovidiu si Nils. Acesta din urma a inceput bine , a realizat un punctaj maxim la 359m, dar a fost invins spre final la distantele mari din cauza lipsei plajei de reglaj din luneta, el fiind nevoit sa traga pe reticul la ultimele doua probe fapt ce l-a penalizat destul de mult. Pentru Adi in schimb situatia a fost diferita el lovind tintele la fiecare proba si realizand punctajul maxim la 730m. Ovidiu S. a demarat lent ca un tren de marfa, dar s-a repliat si s-a corectat la fiecare proba realizand scorul maxim la distanta cea mai indepartata adica la 1094m.
La Magnum Cosmin O. a atins tintele de la fiecare proba punctand maxim la 914m si 1094m iar Bogdan A a fost foarte aproape de el, cu un scor maxim la 914m si cu putin ghinion la tinta de la 1766m unde era aproape imposibil de observat focurile din afara tintei.
Grupa a doua a fost compusa din Florin O. si Florin A. care au evoluat similar cu primii doi concurenti. Primul reusind sa puncteze la fiecare distanta iar cel de-al doilea la fel cu exceptia ultimei tinte de la 1766m, motivul fiind acelasi pe care l-am descris mai sus.
Imre cu Toma au
fost ultimii care s-au duelat la catagoria Magnum in aceasta competitie si Imre
a reusit punctaj maxim la 730m, 914m, 1094m , a lovit la 1320m dar nereusind aceeasi performanta si la ultima
tinta de la 1766m.
Pe de alta parte Toma a punctat la toate probele cu exceptia celei de la
1766m si a realizat scorul maxim la 920m,
performanta ce i-a adus locul III. Cei doi au incheiat astfel competitia 3K Steel Challenge.
In timp ce asteptam festivitatea de premiere a inceput si partea ce mai captivanta pentru concurenti, adica strangerea echipamentului care s-a dovedit a fi, ca de obicei, o mare”placere”.
De obicei dupa fiecare competitie avem parte de placutele si amuzantele momente “daca” si nici aceasta nu a facut exceptie de la regula. Stiti cum decurge un moment “daca” ? Va spun eu, un concurent termina probele si intalneste un alt concurent si el tot iesit din competitie, de obicei amandoi au anumite regrete privind evolutia lor in competitie (oricat de bine sau rau ar fi tras). Cineva va lansa una din intrebarile uzuale (ce ai facut ? cum a mers/fost ?). Celalat cu siguranta va raspunde la intrebare folosind undeva in propozitie cuvantul “daca” si aici o sa va dau un exemplu :
-Cum a fost Cristi, ce ai facut ?
-Am tras binisor dar “DACA” mai corectam 0,1 mil drepata si 0,2 mil in jos la tinta de hartie eram fix in 10 si acum aveam 47p nu 40 cat am facut. Bip…bip….bip !! 😊
Dupa competitie rezultatele partiale pentru cele doua categorii au fost urmatoarele:
- Categoria Standard :
1.Cristian POPESCU
2.Florin OSICEANU
3.Dan CIUBUCA
- Categoria Magnum :
1.Cosmin Oprean
2.Imre Togyer
3.Toma Lazar
Dupa cele doua zile patrecute in poligonul Cincu pot rezuma ca organizarea a fost una de top iar competitia a fost destul de provocatoare incat diferentele in punctajele finale au fost destul de mici.
Concurentii prezenti au fost din toate categoriile, multi cu experienta dar si multi altii incepatori care au participat la o competitie de acest fel si au tras peste distanta de 100m pentru prima data in viata lor.
Pe aceasta cale as vrea sa ii felicit pe toti participantii la eveniment pentru bunul simt (pe linia de tragere nu a ramas nici un tub de cartus sau alte resturi ) si disciplina deosebita de care au dat dovada dar si pentru faptul ca si-au facut curaj sa participe la aceasta prima competitie din Romania indiferent de echipamentul detinut. As mai vrea sa-i felicit si sa le multumesc celor doi prieteni din Ungaria care ni s-au alaturat la acest eveniment important pentru noi si anume Imre si Sandor.
Ca de fiecare data am plecat acasa destul de obositi si cu un noi experiente in bagaj, invataturi trase in urma acestor doua zile.
In concluzie ma bucur enorm si sunt mandru ca am reusit sa spargem gheata organizand astfel prima competitie Long Range in Romania cu ajutorul lui Cosmin, comandantului poligonului Cincu . Deci in incheiere as vrea sa ii felicit pe organizatorul acestei competitii impreuna cu cei care au ajutat la desfasurarea ei Cosmin Oprean, Ovidiu M., Bogdan A., Adi + toata familia Morar, Marius D., Toma L., Alexandru P. si membrilor Batalionului 51 Operatii Speciale “VULTURII” dar in special pe comandantul poligonului Cincu impreuna cu echipa sa, fara sprijinul carora acest eveniment nu ar fi fost posibil.
Rezultate competitie : http://www.concurs.recoilshop.ro/rezultate/
Film : https://youtu.be/FYlQSt2G_Ug
Pe data viitoare !
Cristi